Antena 3 CNN Actualitate Alexandru Rafila: "Fac apel la toate spitalele din România să scoată posturile libere la concurs"

Alexandru Rafila: "Fac apel la toate spitalele din România să scoată posturile libere la concurs"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:19 14 Mai 2023 Modificat la 14:32 14 Mai 2023

În ciuda faptului că Executivul a aprobat "Ordonanța austerității", care interzice angajările la stat, ministrul Alexandru Rafila spune că se pot face excepții pentru angajarea medicilor.

”Am făcut un apel la toate spitalele din România să scoată posturile la concurs. Acum, sigur, ne găsim într-o perioadă în care există o ordonanţă care limitează angajările în toate sectoarele, nu numai în sectorul sanitar şi au fost diverse  discuţii, dacă sănătatea şi învăţământul sunt sau nu incluse în această ordonanţă.

Eu o să fac, din nou, apel la spitale, să solicite posturile de medici, de asistenţi medicali, de care au nevoie şi să le scoată la concurs şi vă promit că voi face un Memorandum în Guvern, pentru a fi aprobată scoaterea la concurs a acestor posturi, chiar dacă există în vigoare această ordonanţă”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Alexandru Rafila.

Alexandru Rafila a atras atenția că cei 1.000 de medici care au susținut examenul de specialitate nu se vor putea angaja în sistemul de sănătate.

Citește și: Băiat de 17 ani, în comă profundă după un meci de fotbal cu prietenii

"Mai mult, avem acum peste 1.000 de tineri medici care au susţinut examenul de specialitate, care s-a încheiat săptămâna trecută, la nivel naţional.

Mi se pare o nedreptate să avem peste 1.000 de medici care au devenit specialişti şi ei să nu aibă unde să lucreze", a mai adăugat ministrul.

Etichete: Alexandru Rafila
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole