Autorii au lucrat peste un an să adune și să explice detaliat statutul gramatical al celor mai dificile cuvinte din română. Au ieşit în total 165 de cuvinte într-o carte pasionantă pentru amatorii de subtilităti: "Dicţionar de interpretări gramaticale", sub coordonarea Gabrielei Pană Dindelegan.
Autorii sunt profesori universitari cu experienţă la catedră şi în cercetare.
Alexandru Nicolae este unul dintre membrii echipei care a povestit la Antena 3, totul despre cuvintele mici care provoacă încurcături mari.
''Acest dicţionar de interpretări gramaticale este o noutate absolută. Există un dicţionar etimologic, istoric al francezei, dar nu se compară cu dicţionarul nostru. Istoricul aceste cărţi. După ce a apărut gramatica academiei, în 2005, dinspre şcoală au apărut diverse cerinţe pentru o lucrare mai simplă, mai suplă, mai adaptată pentru practica şcolară.
Am făcut o gramatică de bază pe care am adus-o să o vedeţi aici, după care am făcut o gramatică specială pentru gimnaziul despre care am vorbit anul trecut. Cu toate acestea, acest grup coordonat de doamna profesoară Gabriela Pană Dindelegan, a ajuns la concluzia că nu poţi să discuţi toate proprietăţile speciale ale fiecărui cuvânt. Gramatica înseamnă a pune cuvintele în nişte categorii în a le analiza, dar înseamnă mai mult decât atât. Fiecare cuvânt are o viaţă a lui, o gramatică a lui'', a spus Alexandru Nicolae.