Alexandru Cumpănașu a spus la Antena 3 că nu a primit răspuns la toate plângerile pe care le-a făcut în cazul de la Caracal.
„După patru săptămâni nu am un răspuns la toate plângerile pe care le-am depus, nici măcar pe faza inițială. Ar fi trebuit suspendați imediat și reținuți și trimiși în judecată după două săptămâni de anchetă cel puțin procurorul, polițiștii și cei de acolo. Nu am nicio informație în acest sens. Știu că o să sune ciudat ce spun acum, dar mor de gât cu cei care nu sunt complici la posibilele crime și dispariții, dar vor să acopere cu orice preț fiindcă le afectează interesele politice în acest moment. E perioadă de campanie electorală, dar să și-o ducă separat și să nu încerce să influențeze instituții.
Sunt politicieni care încearcă să influențeze instituții pentru că au nevoie de bălăcărelile zilnice, din care oamenii nu înțeleg mai nimic și se duc ca oile la vot. Nu au nevoie de chestiuni concrete, clanuri, nume, politicieni implicați, rețele, mafioți. Eu cred că îi încurcăm rău”, a spus Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu.
Cumpănașu spune că anchetatorii au mers până acum doar pe teoria lui Gheorghe Dincă, care spune că le-a ucis pe fete, pentru a închide cât mai repede cazul.
„Până în prezent avem de-a face cu o anchetă elaborată pentru a demonstra teoria lui Dincă. Atât. Adică cum facem să mai adunăm probe pentru a o declara moartă pe Alexandra. Se pregătesc să declare formal decesul Alexandrei pentru a închide povestea asta. De ce să terminăm cu povestea asta? Am aflat adevărul ca să închidem povestea?”, a mai spus Cumpănașu.