Antena 3 CNN Actualitate Social Alexandra a sunat de pe telefonul lui Gheorghe Dincă de trei ori. De ce nu au reușit autoritățile să-l identifice?

Alexandra a sunat de pe telefonul lui Gheorghe Dincă de trei ori. De ce nu au reușit autoritățile să-l identifice?

<1 minut de citit Publicat la 10:47 31 Iul 2019 Modificat la 10:47 31 Iul 2019

Alexandra a sunat de pe telefonul lui Gheorghe Dincă de trei ori, dar autoritățile nu au reușit să identifice proprietarul pentru că era o cartelă prepay.

Dacă legea privind obligativitatea înregistrării cartelelor prepay, pe baza buletinului, ar fi fost în vigoare, Gheorghe Dincă ar fi fost reperat imediat de Poliţie.

Parlamentul a fost cel care s-a opus acestei prevederi, în urmă cu opt ani, când aleşii au vrut să introducă această obligativitate, tocmai pentru a preveni astfel de acte de criminalitate, trafic de persoane şi alte infracţiuni privind securitatea naţională. În 2011 s-a depus primul proiect de lege, în Parlament. Este vorba despre o propunere legislativă privind colectarea datelor personale ale utilizatorilor serviciilor de tip Prepay.

Iniţiatorii au fost de la PDL, minorităţi şi un independent: William Brânză, Viorel Cărare, Mircia Giurgiu, Petru Movilă, Marius Neculai, Cristian Petrescu, Mihai Stroe, Vîlcu Samovil, Sorin Zamfirescu, Pana Manolescu şi Clement Negruţ. Proiectul a fost depus în martie 2011, şi în decembrie acelaşi an era respins definitiv, de Camera Deputaţilor, for decizional. Cel care respingea propunerea legislativă a unor parlamentari de la PDL era chiar Guvernul acestui partid, condus de Emil Boc, scrie Libertatea.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole