Alex este susţinut de colegii paramedici, dar şi de familie şi îşi doreşte să salveze vieţi şi după ce va termina liceul.
”Te rog să fii atent așa cum ești mereu. Ai grijă de tine”, i-a spus mama sa.
E sfatul pe care îl primește Alex de fiecare dată când pleacă într-o misiune de salvare.
Tânărul are 17 ani, este elev la un liceu din orașul Simeria. După ce a activat la Crucea Roșie, de curând a devenit voluntar la serviciul SMURD de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.
”De mic copil mi-am dorit să ajut persoane, tocmai de asta am fost interesat de Crucea Roșie.
Este super frumos să știi că cineva trăiește și că tu ai putut să-l ajuți cu ceva.
Pentru mine, România e acasă, pentru mulți oameni acasă e locul unde ai prieteni, dar pentru mine România e locul unde te naști și devii ceea ce ești”, a spus Alex Laczko.
Tânărul este susținut de fiecare dată de familie, dar și de colegii paramedici cu experiență.
”Sunt foarte mandră de el, pentru că și eu lucrez în domeniu și decizia a fost a lui. Probabil că și eu l-am influențat puțin.
Este de admirat pentru că a pornit acum un an, i-a plăcut foarte mult și merge cu drag”, spune mama lui Alex.
După terminarea liceului, Alex vrea să urmeze cursurile Școlii de Subofițeri de la Boldești, pentru ca visul copilăriei sale să devină realitate.