În 25 iulie 2021, viața lui Alexandru Andrei Ioniță s-a schimbat radical. Tânărul, care avea atunci 23 de ani, a fost bătut cu brutalitate de 16 persoane, dintre care opt minori. Bătaia l-a lăsat în comă, iar medicii au fost rezervați în privința șanselor de supraviețuire a tânărului.
Mama băiatului nu s-a mai despărțit de el. A dormit lângă patul băiatului, la spitalul Cruces, apoi la sanatoriul Gorliz, până când au reușit să acceseze locuințe sociale de închiriere adaptate nevoilor lui Alex, potrivit publicației spaniole El Correo.
Acum, la aproape doi ani femeia zâmbește din nou și este încântată să vadă recuperarea fiului ei, care a reușit să facă primii pași cu ajutorul unui cadru. "Ziua în care l-am văzut stând din nou în picioare a fost cea mai fericită zi din viața mea", a spus femeia.
Alexandru Andrei Ioniţă a plecat din România în Spania în urmă cu aproximativ șapte ani, împreună cu tatăl său, Eugen, când acesta a divorţat de mama sa. După ce au petrecut o scurtă perioadă de timp la Madrid, cei doi s-au mutat la Amorebieta, unde au stat câteva luni. De acolo s-au mutat la Lemoa.
Alex avea o slujbă în construcţii pe care urma să o părăsească pentru un alt loc de muncă pe care îl găsise. Scopul său era să economisească bani şi să-și cumpere un apartament în România.
Recuperarea tânărului este foarte lentă, dar progresează. Deocamdată nu vorbește și nu mănâncă singur și se află într-un scaun cu rotile. Abia se poate mișca, dar când este întrebat ce mai face, își ridică ușor brațul stâng și cu mâna strânsă în pumn încearcă să fluture. Nefiind capabil să articuleze un cuvânt, dă din cap, relatează adevarul.ro.
16 persoane (opt adulţi şi opt minori) au fost arestate în legătură cu incidentul. Marea majoritate fac parte din banda de tineri "Los Koalas", implicată în multe agresiuni şi alte fapte penale.
Șase dintre cei opt minori implicați în acest act de agresiune au fost condamnați de un tribunal pentru minori în decembrie 2022, pentru tentativă de omor calificat.
Alți opt tineri, majori la momentul incidentului, sunt încă în așteptarea unui proces. În total, minorii și familiile lor sunt obligați să îi despăgubească pe Alex și pe părinții săi cu suma de 821.900 de euro, plus 10.000 de euro fiecărui părinte.