Antena 3 CNN Be EU Aleșii europeni aprobă înființarea Parchetului European

Aleșii europeni aprobă înființarea Parchetului European

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 15:53 05 Oct 2017 Modificat la 15:53 05 Oct 2017

Parlamentul European a aprobat, joi, înființarea Parchetului European, instituția care ar urma să investigheze fraudele cu fonduri europene.

Votul a fost dat joi în Parlament. Au fost înregistrare cu 456 de voturi ”pentru”, 115 ”împotrivă” și 60 de abțineri, a transmis Sabina Iosub, realizator Antena 3.

Totuși, aceasta nu este etapa finală. Urmează un nou pas, astfel că Parchetul nu poate începe acum să-și aleagă membri.

"Noul Parchet European (...) se va asigura că infractorii sunt aduşi în faţa justiţiei, iar banii cheltuiţi în mod necorespunzător vor fi recuperaţi mult mai rapid", se arată în comunicatul postat pe site-ul Comisiei.

Fiecare stat membru desemnează câte trei persoane pentru funcția de procuror european. Sunt 20 de state din UE care acceptă să facă parte din acest nou mecanism denumit generic parchet european. Instituția va avea și un procuror-șef care va conduce acest Parchet.

România ar trebui să vină cu trei candidați.

Fostul ministru al Justiției Monica Macovei, inițiatoarea acestui proiect, spunea în urmă cu doi ani că una din propunerile noastre ar putea fi cea a procurorului-șef de la DNA.

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole