Antena 3 CNN Actualitate Aleșii locali își păstrează pensiile speciale, în ciuda aprecierilor CCR

Aleșii locali își păstrează pensiile speciale, în ciuda aprecierilor CCR

<1 minut de citit Publicat la 18:20 21 Iun 2016 Modificat la 18:20 21 Iun 2016

Legea referitoare la pensiile aleşilor locali, care a fost declarată neconstituţională de CCR, a fost reexaminată şi adoptată, marţi, de plenul Senatului cu 101 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi şase abţineri, după o dezbatere foarte scurtă.

PNL a anunţat că se opune acestui proiect, deşi de principiu este de acord cu creştea veniturilor aleşilor locali, însă consideră că de acest aspect trebuie să se ocupe următoarele guverne.

"Este clar că primarii lucrează pentru comunităţile pe care le reprezintă şi pentru munca lor încă nu sunt plătiţi la adevarata valoare. Salariul lor e foarte mic în comparaţie cu prestanţa muncii pe care o prestează. Orice guvern care va veni trebuie să aibă prioritate creşterea salariilor primarilor şi aleşilor locali în general. (...) Grupul PNL se opune acordării de pensii speciale oricărei categorii speciale, nu avem nimic cu primarii, însă nu trebuie să existe niciun fel de excepţii", a spus senatorul liberal Octavian Motoc în timpul dezbaterilor.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole