Antena 3 CNN Life Sănătate Alertă sanitară: după COVID, un alt virus rar, care e transmis de lilieci și provoacă leziuni cerebrale, generează panică în India

Alertă sanitară: după COVID, un alt virus rar, care e transmis de lilieci și provoacă leziuni cerebrale, generează panică în India

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 12:51 16 Sep 2023 Modificat la 12:51 16 Sep 2023

Un adult şi un copil sunt încă infectaţi în spital, iar peste 130 de persoane au fost testate pentru virusul care se transmite prin contact direct cu fluidele corporale ale liliecilor, porcilor sau oamenilor infectaţi, a declarat un oficial de stat din domeniul sănătăţii.

"Ne concentrăm pe depistarea timpurie a contactelor persoanelor infectate şi pe izolarea tuturor celor care prezintă simptome", a precizat ministrul Sănătăţii din acest stat indian, Veena George, care a declarat reporterilor că tulpina virusului este în curs de examinare.

"Circulaţia publică a fost restricţionată în unele părţi ale statului pentru a limita criza medicală".

Două persoane infectate au murit după data de 30 august, în cel de-al patrulea focar al virusului din 2018 în acest stat, obligând autorităţile să declare zone de izolare în cel puţin şapte sate din districtul Kozhikode.

Citește și: România trimite ajutoare umanitare în Libia. Un avion al Forțelor Aeriene Române a plecat spre țara devastată de inundațiile catastrofale 

Au fost adoptate reguli stricte de izolare, personalul medical fiind pus în carantină după contactul direct cu persoanele infectate

Prima victimă a fost un mic proprietar de terenuri din satul Marutonkara din district, a declarat un oficial guvernamental. Fiica şi cumnatul victimei, ambii infectaţi, se află într-o secţie de izolare, iar alţi membri ai familiei şi vecini sunt testaţi.

Cel de-al doilea deces a survenit în urma unui contact în spital cu prima victimă, a arătat investigaţia iniţială a medicilor, dar cei doi nu aveau nicio legătură între ei, a adăugat oficialul, care a solicitat anonimatul deoarece nu era autorizat să vorbească cu presa.

Trei echipe federale, inclusiv experţi de la Institutul Naţional de Virusologie, urmau să sosească miercuri pentru mai multe teste, a precizat oficialul.

Virusul Nipah a fost identificat pentru prima dată în 1999, în timpul unui focar de boală în rândul crescătorilor de porci şi a altor persoane în strânsă legătură cu animale în Malaezia şi Singapore.

În primul focar de Nipah din Kerala, 21 din cei 23 de infectaţi au murit, în timp ce focarele din 2019 şi 2021 au mai făcut două victime.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole