Antena 3 CNN Mediu Încălzirea globală "Alertă roşie" privind topirea gheţarilor din Austria în 2022, într-un ritm accelerat

"Alertă roşie" privind topirea gheţarilor din Austria în 2022, într-un ritm accelerat

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 09:31 02 Apr 2023 Modificat la 09:31 02 Apr 2023

"În medie, cei 89 de gheţari austrieci monitorizaţi s-au retras cu 28,7 metri" anul trecut, "de 2,6 ori mai mult" decât în 2021, a alertat această asociaţie, ale cărei rezultate sunt preluate în bazele de date internaţionale.

"Retragerea continuă într-un ritm accelerat" şi "valoarea actuală constituie un record net", iar gheţarul Schlatenkees din Tirol, "aflat în descompunere", s-a retras cu 89,5 metri în 2022, comparativ cu 54,5 metri în anul precedent.

"Aceste date evidenţiază în mod clar consecinţele schimbărilor climatice masiv amplificate de oameni", care vor duce la dispariţia gheţarilor din Austria "în 2075 cel mai târziu", a spus Gerhard Lieb, un reprezentant al serviciului de măsurători.

În consecinţă, Clubul alpin austriac s-a pronunţat "cu vehemenţă" împotriva continuării extinderii domeniilor schiabile pe trei gheţari din regiunea turistică Tirol şi "pentru extinderea zonelor" fără activităţi umane, potrivit agerpres.ro.

Acelaşi recul a fost observat în întregul sistemul muntos alpin, unde se află 4.000 dintre cei 215.000 de gheţari de pe Terra. Fenomenul contribuie la creşterea nivelului mării, la instabilitatea terenurilor stâncoase şi la agravarea secetei.

Jumătate dintre gheţarii de pe Terra sunt condamnaţi să dispară până la sfârşitul acestui secol din cauza schimbărilor climatice, potrivit unor studii publicate în ianuarie în prestigioasa revistă Science.

Citește mai multe din Încălzirea globală
» Citește mai multe din Încălzirea globală
TOP articole