Antena 3 CNN Actualitate Alertă meteo. E cod galben de ceaţă şi chiciură în şapte judeţe

Alertă meteo. E cod galben de ceaţă şi chiciură în şapte judeţe

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 08:18 18 Feb 2019 Modificat la 08:18 18 Feb 2019

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni dimineaţa mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă şi chiciură, valabile în orele următoare, în şapte judeţe din zona Transilvaniei.

Potrivit meteorologilor, până la ora 10:30, în zona joasă a judeţelor Braşov, Alba, Harghita, Sibiu şi Mureş se va semnala ceaţă, fenomen care determină reducerea vizibilităţii, local, sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.

În aceste zone, pe arii arii restrânse vor fi şi depuneri de chiciură.

Până la ora 10:00, vor fi fenomene similare în zonele depresionare şi pe văi din judeţul Covasna, iar până la ora 9:00 în mai multe localităţi din judeţul Cluj.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Etichete: vremea ceata
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole