Acestea prezintă febră şi dureri de cap.
Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Institutului "Matei Balș", medicul Cătălin Apostolescu, a declarat că, în cazul celor două persoane, care se întorseseră în urmă cu mai mult de o lună din Republica Dominicană, nici măcar nu a fost ridicată suspiciunea de infectare cu virus Zika.
"Ieri s-au prezentat la Institutul Matei Balș două persoane care se întorseseră din Republica Dominicană în urmă cu o lună și ceva. Erau asimptomatici, nu relatau înțepături de țânțar, prin urmare nu a fost nici măcar ridicată suspiciunea de Zika", a spus medicul Cătălin Apostolescu, citat de Agerpres.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a apreciat, luni, că răspândirea virusului Zika, transmis prin înţepătura ţânţarului Aedes aegypti, constituie „o urgenţă globală de sănătate publică”, întrucât poate fi corelată cu creşterea numărului de nou-născuţi cu malformaţii congenitale înregistraţi în Brazilia în ultima vreme.
Găsirea unui vaccin a devenit prioritate zero pentru specialişti, însă cercetătorii cred că acesta va fi gata abia la sfârşitul anului.
OMS avertizează că numărul persoanelor infectate cu virusul Zika ar putea ajunge în acest an până la patru milioane, doar în America de Sud.