Antena 3 CNN Actualitate Alertă medicală! Al treilea caz de infectare cu virusul Zika, confirmat în România

Alertă medicală! Al treilea caz de infectare cu virusul Zika, confirmat în România

<1 minut de citit Publicat la 10:33 28 Iul 2016 Modificat la 10:33 28 Iul 2016

Ministerul Sănătății a primit confirmarea existenței unui al treilea caz de infectare cu virus Zika a unui cetățean român în afara țării. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 ani, care locuiește la Cluj-Napoca și a călătorit în Republica Dominicană - zonă activă de transmitere a virusului Zika - în perioada 06 iulie - 13 iulie.

A urmat un alt sejur în SUA în perioada 13 iulie - 20 iulie. Bărbatul a sosit în România în data de 21 iulie. O zi mai târziu, pe 22 iulie, s-a prezentat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca cu simptome de febră și erupție tegumentară generalizată. Pe 25 iulie probele prelevate de la pacient au fost trimise spre analiză la Institutul Cantacuzino, iar pe 27 iulie rezultatele au dovedit prezența virusului Zika.

Bărbatul este în afara oricărui pericol și respectă recomandările făcute de medici și de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj. O campanie de tratamente anti țânțari a avut loc în Cluj-Napoca săptămâna trecută.

Ministerul Sănătății apreciază în continuare riscul de transmitere a virusului pe teritoriul României la un nivel minim. Reamintim că virusul Zika nu se transmite pe calea aerului sau prin contact cu un pacient infectat.

Etichete: virusul Zika
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole