Un bărbat a fost arestat după ce a escaladat gardul Palatului Buckingham, reședința Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a informat joi poliția din Londra, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Poliția a afirmat că bărbatul, care nu era înarmat, a fost arestat miercuri în curtea palatului sub acuzația că a intrat fără permisiune pe o proprietate privată. El a fost reținut la șapte minute după declanșarea unei alarme.
"Sunt mulțumit că măsurile noastre de securitate au fost eficiente în acest caz și nicio persoană nu s-a aflat în pericol", a declarat un important oficial al poliției londoneze.