Antena 3 CNN Actualitate Social Alertă în magazine! Carne de la animale bolnave a ajuns pe rafturi

Alertă în magazine! Carne de la animale bolnave a ajuns pe rafturi

<1 minut de citit Publicat la 14:03 30 Ian 2019 Modificat la 14:03 30 Ian 2019

Carne de vită de la animale bolnave a ajuns în farfuriile românilor! Autoritatea sanitară verifică acum amploarea acestei situaţii şi care este mai exact pericolul pentru sănătatea umană.

Scandalul a izbucnit la nivel european, după ce o anchetă jurnalistică a dezvăluit că în abatoarele din Polonia sunt sacrificate vaci bolnave, iar carnea acestora este amestecată cu cea provenită de la animale sănătoase. 

„Depinde de ce boli discutăm la animalele pe linie de sacrificare. Dacă afectează sănătatea omului, risc mare, dacă sunt de pe urma transportului, afectează bunăstarea anumalului și a caltiatii cărnii, dacă nu știm, nu putem evalua. Dacă avem animale moarte sau bolnave care se taie, nu are loc sângerarea, ca organele și carnea să se poată consuma. Sunt două pârghii de control, trebuie control administrativ și control la organe și carcase, deci medicul veterinar e implicat în lanțul de verificare a cărnii și pretabilitatii pentru consumul uman”, Dan Lescai, medic veterinar.

Etichete: alerta magazine carne
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole