Cel puţin cinci persoane au fost rănite după ce un individ a lovit cu un vehicul un grup de pietoni, sâmbătă dimineaţă, în oraşul Londra, autorităţile britanice suspectând că incidentul s-a produs după o altercaţie.
Incidentul rutier a avut loc sâmbătă în jurul orei 3.00 (5.00, ora României), la intersecţia străzilor Stockwell / Sidney, în sud-vestul Londrei, informează publicaţiile The Guardian şi Evening Standard.
Un individ a lovit aparent intenţionat un grup de pietoni cu un vehicul marca Volkswagen Golf. Şoferul şi pasagerii au fugit după agresiune, fiind căutaţi activ de autorităţi.
Poliţia metropolitană londoneză a comunicat că cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 23 şi 42 de ani au fost răniţi în incident. Niciuna dintre victime nu prezintă risc vital.
Anchetatorii au declarat că atacul cu vehicul a avut loc după o altercaţie între cele două grupuri.
Incidentul nu este considerat a fi de tip terorist.
Anchetatorii cred că incidentul a avut loc după o altercaţie între persoanele din vehicul şi pietoni care se aflau pe strada Stockwell. Nu este vorba de un incident terorist, nici de un atac comis de vreun militant extremist. Până în acest moment, nu a fost arestat niciun suspect. Analizăm circumstanţele producerii incidentului", a declarat un purtător de cuvânt al Scotland Yard.