Antena 3 CNN Externe Mapamond Alertă în Italia. Două adolescente prietene au dispărut la distanță de două zile una de cealaltă

Alertă în Italia. Două adolescente prietene au dispărut la distanță de două zile una de cealaltă

N.B.
1 minut de citit Publicat la 12:58 13 Sep 2024 Modificat la 12:58 13 Sep 2024

Autorităţile italiene sunt în alertă după ce două adolescente, care erau prietene, au dispărut din provincia Pavese, la două zile distanţă una de celalată.

Este vorba despre o tânără din Republica Moldova în vârstă de 15 ani şi prietena ei în vârstă de 14 ani. Prima fată a dispărut sâmbătă seara, iar cealaltă luni. Ultima dată când cele două adolescente au fost văzute a fost sâmbătă. Cele două prietene se aflau la un centru comercial din zonă împreună cu mai mulţi prieteni. Tinerii își făceau cumpărături pentru o seară pe care plănuiau să o petreacă împreună, dar, la un moment dat, tânăra  s-a îndepărtat de grup și nu s-a mai întors. Părinţii fetei spun că au vorbit ultima oară cu fiica lor când aceasta i-a sunat sâmbătă seară să le ceară permisiunea să petreacă noaptea la o prietenă, cerere care i-a fost refuzată. De atunci părinţii tinerei nu mai ştiu nimic despre ea. 
La două zile după dispariția adolescentei de 15 ani, şi prietena sa de 14 ani, al cărei nume nu a fost făcut public încă, a dispărut la rândul ei.

Conform Il Giorno carabinierii susţin că cele două dispariții au legătură şi au demarat o amplă anchetă în acest caz. Mama fetei din Republica Moldova a făcut un apel public la televiziunea din Italia şi a implorat-o pe fiica sa să se întoarcă acasă.
Un detaliu important în acest caz a fost descoperirea telefonului mobil al primei fete dispărute într-un coș de gunoi, ceea ce a adâncit misterul.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole