Fetele, cu vârste între 13 şi 18 ani, au plecat de joi. Poliţia a anunţat cum erau îmbrăcate acestea la momentul plecării şi care sunt semnalmentele lor.
Ghica Mihaela Roberta, în vârstă de 15 ani. La momentul plecării purta pantaloni de culoare deschisă şi geacă de culoare gri deschis. Semnalmente: 1,60 m, ten închis, ochi negri, păr negru, lung.
Bucur-Chivu Alexandra-Costinela, în vârstă de 16 ani. La momentul plecării purta blugi de culoare albastră şi geacă vişinie de fâş. Semnalmente: 1,55 m, ochi albaştri, constituţie atletică, ten deschis, păr lung, negru.
Hâncianu Ana-Maria, în vârstă de 14 ani. La momentul plecării purta pantaloni tip camuflaj, vesta de fâş de culoare albastră cu glugă gri, bluză de culoare albă şi pantofi sport având culorile alb cu negru. Semnalmente: aproximativ 1,55 - 1,60 m, constituţie slabă, ten deschis, păr negru, tuns scurt.
Neagu Alexia-Lavinia, în vârstă de 13 ani. La momentul plecării purta o geacă de culoare neagră. Semnalmente: 1,50 - 1,53 m, ten deschis la culoare, părul lung, negru, vopsit blond la vârfuri.
Drosu Florenţa-Emilia, în vârstă de 18 ani. La momentul plecării purta blugi de culoare albastră, geacă de fâş de culoare neagră şi pantofi sport având culorile alb, roşu şi gri.
Persoanele care deţin informaţii utile în vederea depistării acestora sunt rugate să sune la 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de Poliţie.
Alertă în Dâmbovița. Cinci fete au dispărut fără urmă!