Antena 3 CNN Actualitate Alertă în apropiere de București, după ce un poștaș a fost confirmat cu Covid-19: 'Toată săptămâna trecută a împărţit pensii şi alocații'

Alertă în apropiere de București, după ce un poștaș a fost confirmat cu Covid-19: 'Toată săptămâna trecută a împărţit pensii şi alocații'

<1 minut de citit Publicat la 22:22 20 Mai 2020 Modificat la 22:22 20 Mai 2020

“Mi-a adus alocaţiile luni, iar sâmbătă a fost luat cu salvarea. Toată săptămâna trecută a împărţit pensii şi alocații. Am intrat în contact direct cu el, avea mască, dar nu avea mănuşi, că omul nu putea să numere banii cu ele. Am semnat cu pixul lui. Ce să zic, sper să nu fi luat nimic. Nu a venit nimeni să ne întrebe nimic. Nici la mine, nici la vecini… Nu s-a facut nicio anchetă epidemiologică pe strada noastră. Sunt inconştienţi!”, a declarat un localnic citat de Fanatik.ro

Reprezentanții Poștei Române au confirmat cazul și susțin că Oficiul Poștal Jilava a fost închis două zile pentru dezinfectare prin nebulizare. Toți angajații au fost trimiși în izolare pentru 14 zile, iar în locul lor au fost aduși poștași din București.

„La rândul ei, DSP Ilfov a demarat o anchetă epidemiologică pentru a se depista toți contacții angajatului oficiului poștal. Acum, noi am făcut tot ce ținea de noi, de aici încolo DSP-ul a preluat întreaga situație”, a declarat Claudia Bibire, reprezentant de comunicare al Poștei Române, pentru sursa citată.

Și edilul comunei, Ilie Elefterie a făcut apel la populație pentru respectarea măsurilor de distanțare socială și igienă, angajându-se că va relua dezinfectarea blocurilor afectate.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole