„Ca urmare a propagării viiturilor formate anterior ȋn amonte şi a precipitațiilor prognozate, se pot produce creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile din bazinele hidrografice: Valea Neagră (afluent al râului Siret), judeţul Neamţ”, a transmis Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.
Codul roșu va fi actualizat, în funcție de gravitatea fenomenelor, mai anunță specialiștii.
„În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice. Se impune urmărirea evoluţiei situaţiei hidrometeorologice, în conformitate cu “Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundaţii, secetă hidrologică precum şi incidente/accidente la construcţii hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă şi poluări marine în zona costieră”, au precizat specialiștii.
Mai multe zone din țară sunt vizate de fenomene hidrologice extreme, până la ora 24. Zonele vizate de această avertizare sunt Vișeu, Iza, Tur, Someș, Mureș, Jiu, Olt, Vedea, Argeş, Ialomiţa, Siret, Prut şi râurile din Dobrogea. Viituri rapide pe râurile mici și creșteri ale debitelor râurilor sunt fenomenele hidrologice care se vor manifesta până la miezul nopții.