Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), Codul Roșu de inundații a intrat în vigoare de la ora 22:15 până vineri, la ora 12:00.
Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile din bazinele hidrografice: Raznic - afluent al râului Jiu, în județele Mehedinți și Dolj.
Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice: Raznic – bazin superior.