Potrivit ANM, de duminică, de la ora 10.00, până marți, la ora 12.00, este în vigoare o informare meteorologică, valabilă în întreaga țară.
În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării, vor fi precipitații mai ales sub formă de ploaie, pe arii mai extinse în cursul zilei de luni, când îndeosebi în vest, nord-vest, precum și în zona de munte, cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp și izolat 30-35 l/mp. La munte, la altitudini mai mici de 1800 m, ploile vor determina topirea parțială a stratului de zăpadă.
De asemenea, vântul va prezenta intensificări în zona de munte, cu viteze mai mari în zona înaltă, unde rafalele vor depăși 80 km/h, iar local și temporar și în celelalte regiuni, în general cu viteze de 40-60 km/h. Pe crestele montane și, trecător, în nordul Moldovei zăpada va fi spulberată.
Conform meteorologilor, de duminică, de la ora 16.00, până luni, la ora 12.00, este Cod galben în Carpații Meridionali, unde vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 70-90 km/h, iar îndeosebi la peste 1800 m, rafalele vor depăși 100-120 km/h, spulberând zăpadă. De asemenea, în Banat, rafale vor depăși 55-65 de km/h și izolat 70 km/h.
Tot sub atenționare Cod galben va fi și zona Moldovei de duminică, de la ora 12.00, până luni, la ora 20.00. În această zonă, temporar, vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie și burniță, iar pe arii extinse se va semnala polei, la început în sudul regiunii, apoi mai ales în nord și centru.