Un autovehicul a lovit miercuri dimineaţă un grup de militari din cadrul operaţiunii Sentinelle, în suburbia Levallois-Perret, din nord-vestul Parisului, rănind şase militari, dintre care doi sunt în stare gravă, transmit AFP şi Reuters.
Prefectura poliţiei a precizat că viaţa niciunui ofiţer nu este în pericol.
Victimele au fost duse la spitalul Percy din Clamart.
Militarii ieşeau din cazarmă, în Piaţa Verdun, în jurul orei locale 8.15 (9.15 ora României), când au fost loviţi, potrivit BFMTV.
Oamenii legii caută în prezent suspectul, care a fugit de la locul faptei, şi automobilul său, marca BMW.
Potrivit cotidianului Le Parisien, primarul din Levallois-Perret, Patrick Balkany, a denunțat un „act deliberat”. El a explicat că mașina implicată în atac se afla pe aleea unde se află cazarma și i-a lovit pe militari la ieșirea din aceasta.
„Este un act intolerabil, de neînțeles'”, a adăugat Balkany.