Antena 3 CNN Actualitate ALERTĂ de la meteo! Cod galben de ploi în Bucureşti şi 11 judeţe

ALERTĂ de la meteo! Cod galben de ploi în Bucureşti şi 11 judeţe

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 10:44 09 Noi 2016 Modificat la 10:44 09 Noi 2016

Bucureştiul şi 11 judeţe din Muntenia, Moldova şi Dobrogea vor fi, de miercuri după-amiază până joi dimineaţă, sub avertizare cod galben de ploi, cantităţile de apă putând ajunge până la 50-60 de litri pe metru pătrat.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, miercuri, până la prânz, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării. În sud şi sud-est vor fi ploi torenţiale de scurtă durată şi descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat. Vântul va avea intensificări în sud-estul ţării, unde viteza la rafală va depăşi temporar 50-55 de kilometri pe oră, iar pe litoral 60-70 de kilometri pe oră.

La munte, mai ales la altitudini mari, vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea.

Codul galben va intra în vigoare miercuri, de la ora 14.00 şi va fi valabil până joi, la ora 09.00, fiind emis pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Buzău, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Constanţa, Tulcea, Vrancea şi Galaţi.

Etichete: cod galben ploi
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole