Antena 3 CNN Actualitate Alerta cu bomba la hotelul din Timișoara unde era cazată Elena Lasconi este falsă

Alerta cu bomba la hotelul din Timișoara unde era cazată Elena Lasconi este falsă

de Roxana Mihăiescu    |   

Serviciul de urgenţe 112 a fost alertat, luni seara, despre amplasarea unei bombe la Hotelul Continenta din Timişoara. În clădire se afla cazată și Elena Lasconi.

Update 22:15. Poliţiştii au identificat autorul apelului la 112 care anunţa amplasarea unei bombe în hotelul Continental din Timişoara, în persoana unui bărbat de 50 de ani, luat în evidenţele Asistenţei sociale ca persoană fără adăpost, arată o informare de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este o alarmă falsă, fiind identificat apelantul în persoana unui bărbat de 50 de ani. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu suma de 4.000 de lei pentru apelarea nejustificată a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112. Totodată, bărbatul a fost transportat la Clinica Psihiatrică Eduard Pamfil din Timişoara, pentru un control de specialitate", precizează IPJ Timiş.

Conform aceleiaşi surse, după apelul la 112, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Timişoara, precum şi pirotehniştii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş. Echipajele rutiere prezente la faţa locului au asigurat perimetrul de siguranţă în zonă, fiind evacuate persoanele prezente în incinta societăţii comerciale, pentru desfăşurarea operaţiunilor specifice. 

Update 20:15: Alerta s-a dovedit a fi una falsă.

„În urma verificărilor efectuate nu se confirmă existența unei bombe în incinta societății comerciale, polițiștii continuând cercetările specifice pentru identificarea apelantului și dispunerea măsurilor legale în consecință”, au transmis autoritățile.

ȘTIRE INIȚIALĂ

La faţa locului s-au deplasat echipaje ale Poliţiei, ale ISU Timiş şi ale SRI, care fac verificări pentru a stabili dacă alarma se confirmă sau nu, potrivit Agerpres.

Mai multe persoane care se aflau în hotel au fost evacuate.

Elena Lasconi, președinta USR, a transmis un mesaj în mediul online în care a subliniat că se află în afara unității hoteliere și speră că este o alarmă falsă.

„E alarmă cu bomba la hotel la care sunt cazată în Timișoara de vineri și până mâine. Eu acum sunt în afara hotelului, există un coleg care a rămas în camera de hotel și a fost scos de urgență în jurul orei 17:50, iar acum e plin de forțe de ordine, e cel puțin ciudat ce se întâmplă, dar să sperăm că este doar o alarmă falsă cu bombă”, a transmis Elena Lasconi, pe pagina de Facebook.

 

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile