Antena 3 CNN Actualitate Alertă cu bombă într-o clădire de birouri din Nordul Capitalei, lângă un mall. Sute de oameni au fost evacuați de urgență

Alertă cu bombă într-o clădire de birouri din Nordul Capitalei, lângă un mall. Sute de oameni au fost evacuați de urgență

<1 minut de citit Publicat la 14:09 09 Iun 2016 Modificat la 14:09 09 Iun 2016

UPDATE: Un pachet suspect a fost ridicat de pirotehniști, dar acesta nu prezenta urme de material pirotehnic. Operațiunea de căutare continuă, până când este verificată toată clădirea.

----------------------------

Alertă cu bombă într-o clădire de birouri din Nordul Capitalei. Conform primelor informații, este vorba despre clădirea Floreasca 1, din zona de Nord a Bucureștiului.

Sute de oameni au fost evacuați din clădirea respectivă, dar și din clădirile imediat apropiate.

Reporterul Antena 3 Georgiana Murgilă a explicat:

"În jurul orei 14:00 a fost făcut un apel la 112, în care se anunța faptul că este o alertă cu bombă la o clădire de 26 de etaje din nordul Capitalei, lâng un centru comercial.

Polițiștii se află la fața locului alături de pirotehniști.

Sute de oameni au fost evacuați, vorbim despre cei care se aflau în clădirea respectivă dar și de persoane aflate în clădirile apropiate.

Pirotehniștii au intrat în clădire și verifică acum fiecare etaj, fiecare încăpere, întrucât aceasta este procedura."

VEZI ȘI: Alertă cu bombă într-o clădire de birouri din Nordul Capitalei. PRIMELE IMAGINI

 

Etichete: alerta bomba Capitală
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole