Antena 3 CNN Actualitate Locale Alertă! Tânăr de 29 de ani, căutat de poliţişti pentru tentativă de omor. Individul are un tatuaj cu un pistol mitralieră pe ceafă

Alertă! Tânăr de 29 de ani, căutat de poliţişti pentru tentativă de omor. Individul are un tatuaj cu un pistol mitralieră pe ceafă

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 16:30 24 Sep 2023 Modificat la 16:43 24 Sep 2023

Un tânăr în vârstă de 29 de ani este căutat de polițiștii din Târgu Jiu după ce a înjunghiat un bărbat. Victima a fost operată de urgență, iar acum se află internată pe secția de terapie intensivă a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Bărbatul căutat se numește Ioan Romică, are 29 de ani și locuiește în municipiul Târgu Jiu. Ca semn particular, acesta are un tatuaj cu un pistol-mitralieră pe ceapă. El este căutat după ce sâmbătă noaptea a înjunghiat în zona abdomenului un localnic, pe o undeva din localitatea Târgu Jiu. Medicii spun că starea tânărului de 30 de ani este una gravă și viața i-a fost pusă în pericol. Dacă inițial polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, acesta a fost schimbat în tentativă de omor.

Pentru că este considerat un om foarte periculos, polițiștii le recomandă persoanelor care îl văd să nu intervină sub nicio formă și să apeleze de urgență numărul 112.

„La data de 23 septembrie a.c., Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată direct, de personalul medical, cu privire la faptul că, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, s-a prezentat un bărbat, care prezenta mai multe plăgi produse prin înjunghiere. Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, la aceeași dată, în jurul orei 02:00, un bărbat, de 30 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se afla pe Bulevardul Constantin Brâncuși, din aceeași localitate, pe fondul unui conflict spontan, ar fi fost lovit cu un cuțit în zona abdominală de o persoană”, transmite IPJ Gorj.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole