Mai multe explozii au zguduit capitala ucraineană, Kiev, luni noaptea, precum și orașul Harkov, al doilea ca mărime din țară, după ce sirenele de raid aerian au fost declanșate. Autoritățile din Kiev au anunțat că unitățile de apărare aeriană au interceptat rachetele lansate, iar momentan nu sunt raportate pagube sau victime. În schimb, în Harkov, o clădire a fost avariată și a izbucnit un incendiu, conform Ukrainskaia Pravda.
Exploziile s-au auzit la scurt timp după ora locală 23:00 (20:00 GMT) şi o traiectorie luminoasă care părea că provine de la un tir de rachetă al apărării antiaeriene era vizibilă pe cer.
Serhii Popko, şeful autorităţii militare din Kiev, a declarat că, potrivit rapoartelor preliminare, nu au existat pagube sau victime.
„Apărările antiaeriene funcţionează la Kiev. Rămâneţi în adăposturi", a declarat primarul capitalei ucrainene Vitali Klitschko pe Telegram. Potrivit unui jurnalist, cinci explozii puternice au fost auzite în cartierul Pozniaky, estul oraşului.
Kievul a fost vizat în ultimele săptămâni de mai multe raiduri aeriene, între care un atac cu rachete ruseşti care a lovit în iulie un spital de copii.
Miercuri, Rusia a lansat 89 de drone asupra Ucrainei, dintre care peste 40 au fost doborâte deasupra capitalei Kiev şi în împrejurimi.
Trupele ruse continuă acţiunile ofensive şi pe alte sectoare ale frontului tot în regiunea estică Doneţk, precum şi în regiunile Harkov din nord-est şi Zaporojie în sud-est.
În pofida ajutorului occidental, trupele ucrainene încă nu au suficiente arme şi muniţii şi în plus se confruntă cu dificultăţi în a-şi completa rândurile cu noi soldaţi pentru a compensa pierderile grele acumulate în aproape doi ani şi jumătate de război cu Rusia.
Ucraina a primit aproape 4 miliarde de dolari de la SUA
Ucraina a primit un grant de 3,9 miliarde de dolari din partea Statelor Unite via Banca Mondială, a anunţat luni premierul ucrainean Denis Şmîhal, informează dpa şi Reuters, potrivit Agerpres.
„Este prima tranşă de suport bugetar direct din partea SUA din 2024. În total, Ucraina va primi 7,8 miliarde de dolari ca asistenţă bugetară directă de la Statele Unite în acest an, ceea ce ne va permite să traversăm cu încredere această perioadă financiară", a afirmat Şmîhal pe contul său de Telegram.
Ministerul ucrainean al Finanţelor a menţionat într-un comunicat separat că aceste fonduri vor fi direcţionate către plata salariilor cadrelor didactice, ale personalului din serviciile de urgenţă şi ale altor funcţionari publici, precum şi ca asistenţă pentru persoanele deplasate, familiile cu venituri mici şi persoanele cu dizabilităţi.
Din februarie 2022, sprijinul bugetar direct pentru Kiev din partea Statelor Unite a ajuns la circa 27 miliarde de dolari, acesta reprezentând cea mai importantă sursă de asistenţă financiară pentru Ucraina, a mai notat ministerul.
În total, Kievul a primit de la donatorii internaţionali peste 90 de miliarde de dolari pentru finanţarea bugetului de stat. Peste jumătate din bugetul Ucrainei pe 2024 va fi finanţat din străinătate.