Antena 3 CNN Externe Diaspora ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2019. Decizia luată de BEC cu privire la secțiile de votare din străinătate

ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2019. Decizia luată de BEC cu privire la secțiile de votare din străinătate

1 minut de citit Publicat la 13:43 18 Noi 2019 Modificat la 13:43 18 Noi 2019

Biroul Electoral Central a stabilit, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, procedura de înlocuire a preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate, la propunerea şefilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, dar şi posibilitatea înlocuirii membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate propuşi de partidele politice sau de şefii misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare.

Modificările apar în Decizia BEC nr. 109 din 15 noiembrie. "În contextul în care procesul de vot are loc pe durata a trei zile, propunerea MAE a avut în vedere identificarea unei soluţii care să permită asigurarea unui număr optim de membri în cadrul birourilor electorale ale secţiilor de votare din străinătate", se arată într-un comunicat al MAE.

Potrivit deciziei, preşedinţii birourilor de votare ale secţiilor din străinătate şi locţiitorii acestora pot fi înlocuiţi cu cetăţeni români cu drept de vot de către şefii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare. Totodată, membrii birourilor electorale din străinătate propuşi de formaţiunile politice şi supleanţii acestora trebuie să confirme în scris prezenţa în zilele de votare preşedinţilor birourilor electorale din care fac parte, până pe 20 noiembrie.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că votul pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale în cadrul celor 835 de secţii organizate în străinătate se desfăşoară pe parcursul a trei zile: vineri, 22 noiembrie, în intervalul orar 12,00 - 21,00, şi sâmbătă (23 noiembrie) şi duminică (24 noiembrie) în intervalul orar 07,00 - 21,00.

MAE reiterează recomandarea adresată cetăţenilor aflaţi în străinătate de a se prezenta la vot pe durata celor trei zile (vineri, sâmbătă şi duminică) pentru a evita aglomerarea în ultima zi.

În primul tur de scrutin, peste 650.000 de români s-au prezentat la urne în străinătate şi peste 25.000 au votat prin corespondenţă. 

 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Diaspora
» Citește mai multe din Diaspora
TOP articole