Antena 3 CNN Externe ALEGERI SUA. Două femei cu sânii dezgoliți au protestat într-o secție de vot. Ce mesaj aveau pentru Trump

ALEGERI SUA. Două femei cu sânii dezgoliți au protestat într-o secție de vot. Ce mesaj aveau pentru Trump

1 minut de citit Publicat la 19:53 08 Noi 2016 Modificat la 19:53 08 Noi 2016

Două militante feministe au pătruns în secția de vot din Midtown Manhattan unde urma să-și exercite dreptul la vot controversatul candidat republican Donald Trump și l-au acuzat pe acesta de sexism, dezvelindu-și sânii pentru a se putea citi mesajele pe care le aveau scrise pe piele, conform publicației New York Daily News.

 

Cele două tinere femei au intrat în secția de vot în jurul orei locale 08:15, și fără a sta prea mult pe gânduri, și-au dat jos tricourile pentru a putea lăsa să se vadă mesajele anti-Trump. 'Trump, pipăie-te singur", este unul dintre mesajele scrise cu vopsea neagră pe care cele două militante au dorit să i-l transmită candidatului republican, făcând trimitere la înregistrarea din 2005 care a făcut vâlvă în campania electorală, în care Donald Trump putea fi auzit lăudându-se că statutul de celebritate îi permite "să le pipăie" pe femei fără consimțământul acestora.

"Fără voturi din ură!" a fost mesajul scris pe pieptul gol al celeilalte militante.

Cele două tinere, pe brațele cărora se putea citi și numele organizației Femen, au reușit să-și etaleze mesajele timp de aproximativ 30 de secunde până la intervenția poliției și a oamenilor de ordine. Ele au fost arestate și sunt reținute la o secție de poliție în așteptarea acuzațiilor.

Donald Trump nu ajunsese încă la secția de vot în momentul protestului.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole