El mai are, însă, mult de parcurs până la obiectivul care panichează deja multă lume în SUA și pe glob: acela de a obține nominalizarea prezidențială a partidului său și de a-l înfrunta, din nou, pe Joe Biden în cursa pentru Casa Albă din noiembrie anul curent.
Agențiile de presă internaționale au relatat că Trump a obținut, în luni noaptea, mai mult de jumătate din voturi în primele 31 de minute de caucus - reuniunile electorale unde candidații se confruntă indirect, prin reprezentanți, în fața alegătorilor.
Fostul președinte i-a surclasat pe contracandidații săi, guvernatorul de Florida, Ron DeSantis, și fosta ambasadoare americană la ONU, Nikki Haley.
Următorul stat în care republicanii au alegeri primare este New Hampshire.
Acolo, povestea s-ar putea scrie altfel, după cum relatează corespondentul CNN Ivan Rodriguez.
Alegeri primare republicane în New Hampshire: sondajele indică o cursă mai echilibrată între Trump și Haley
"E foarte probabil ca ceea ce am văzut în Iowa să fie diferit de ce se va întâmpla în New Hampshire, al doilea stat american unde au loc alegerile primare în Partidul Republican.
Pe baza sondajelor, se poate estima o diferență mai mică între competitori.
În Iowa, știam că Trump pornea cu un avantaj substanțial față de Ron DeSantis şi Nikki Haley.
În prezent, sondajele arată o competiție mai echilibrată în New Hampshire între Haley, cu 32% din intențiile de vot, şi Trump, cu 39%, chiar dacă tot fostul președinte se află momentan în frunte.
Tot aici, DeSantis se confruntă cu o situație dificilă, având, pe estimări, doar 5%.
În alegerile care au loc fix peste o săptămână, entuziasmul, care nu lipsit în Iowa, poate fi un factor esențial şi, evident, rezultatul depinde de numărul celor care vin la vot", a explicat Ivan Rodriguez.