Mesaje puternice, de unitate, de încredere în viitorul naţiunii, au venit de la principalii lideri democraţi, dar şi de la unii republicani care susţin candidatura lui Joe Biden la preşedinţia SUA.
Mesajul comun a fost că încă patru ani de mandat Trump ar fi catastrofali pentru viitorul ţării, dar şi al lumii. Preţul eşecului este mai mare decât ne putem imagina, a transmis fostul candidat la nominalizarea democrată, Bernie Sanders.
La rândul lui, Joe Biden, democratul care îl va înfrunta pe Donald Trump la alegerile din 3 noiembrie, a făcut apel la unitate şi a transmis un mesaj plin de speranţă în legătură cu viitorul ţării.