ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Biroul Electoral Judeţean Bihor a alocat peste 800 de buletine de vot suplimentare la secţia de votare din Băile Felix, unde votează nu doar localnicii, ci şi turiştii din staţiunea balneo-climaterică, dar şi în alte două localităţi au fost trimise suplimentar câte o sută de buletine de vot.
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Potrivit locţiitorului preşedintelui BEJ Bihor, Radu Harza, la secţia de votare organizată în grădiniţa din Băile Felix au fost trimise în primă etapă 500 de buletine de vot, iar la orele amiezii, alte 357 de buletine, din rezerva avută la dispoziţie de BEJ.
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019."În mod normal, se suplimentează prin redistribuire de la alte secţii, dar noi le-am avut la dispoziţie. Au mai fost două solicitări de suplimentare venite din judeţ, din comunele Vărzarii de Jos şi Coleşti, unde au fost trimise câte o sută, prin redistribuire de la Vaşcău", a precizat Radu Harza.
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019.În Băile Felix îşi exprimaseră votul, până la ora 13.30, aproape 800 de persoane, din care peste 600 de listele suplimentare.