Antena 3 CNN Alegeri parlamentare 2020 Secțiile de vot s-au deschis! Tensiune uriașă de la primul vot

Secțiile de vot s-au deschis! Tensiune uriașă de la primul vot

Laura Dinu
4 minute de citit Publicat la 07:20 06 Dec 2020 Modificat la 07:20 06 Dec 2020

Învingătorii trebuie să gestioneze dezastrul numit COVID 19 și să oprească într-un fel sau altul răspândirea virusului. Românii așteaptă în acest moment să vadă dacă se vor introduce restricții noi după alegeri, dacă se vor deschide sau nu școlile. 

Extrem de complicată va fi și campania de vaccinare care presupune un efort logistic considerabil. 

Antena 3 a pregătit astăzi un maraton junalistic care va acoperi evenimentele cele mai importante din ziua votului din întreaga țară, dar și din Diaspora. Vă invităm să ne urmăriți și cu siguranță veți vi cei mai câștigați!

Alegeri parlamentare 2020. Peste 18 milioane de români sunt așteptați la vot

Peste 18 milioane de români sunt așteptați să decidă care va fi componența Parlamentului pentru următorii patru ani. În cursa electorală s-au înscris 7.136 de candidați pentru cele 465 de mandate de deputat și senator.

Secțiile de votare s-au deschis la ora 07.00 și se închid la ora 21.00. Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot pâna cel târziu la ora 23.59.

Alegerile parlamentare se desfăşoară o dată la patru ani şi, prin vot, vor fi aleşi 465 de parlamentari: 136 de senatori şi 329 de deputaţi. Ei vor reprezenta cetăţenii din fiecare judeţ al ţării, dar şi românii de peste graniţe sau minorităţile naţionale.

Potrivit legii alegerilor parlamentare, numărul de mandate din fiecare judeţ este decis în funcţie de populaţie. Astfel, un deputat reprezintă 73.000 de locuitori, iar un senator 168.000 de locuitori. Conform acestui calcul, cei mai mulţi reprezentanţi ai legislativului vor veni din Bucureşti (13 senatori şi 29 deputaţi), urmat de Iaşi (5 senatori şi 12 deputaţi) şi Constanţa şi Prahova (5 senatori şi 11 deputaţi). Judeţele cu cei mai puţini reprezentanţi sunt Covasna, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Sălaj şi Tulcea (câte 2 senatori şi 4 deputaţi).

În total, au fost depuse 1.147 de liste de candidaţi şi candidaturi independente, la Camera Deputaţilor şi Senat. Comparativ cu 2016, când numărul candidaţilor era de 6.476, anul acesta pe liste se află 7.136 de nume.

Dintre aceştia 4.659 candidează la Camera Deputaţilor și 2.477 la Senat.

În ceea ce priveşte partidele care se luptă pentru locurile din Parlament, situaţia se prezintă în felul următor:
 PMP - 641 candidaţi
 PNL - 640 candidaţi
 Pro România - 639 candidaţi
 PSD - 631 candidaţi
 Alianţa USR-Plus - 616 candidaţi (separat, USR - 390 de candidaţi / Plus - 226 de candidaţi)
 Alianţa pentru Uniunea Românilor (AUR) - 621 candidaţi
 Partidul Ecologist Român - 620 candidaţi

Doar 42 de candidaţi independenţi s-au înscris pentru Camera Deputaţilor şi unul singur pentru Senat.

Potrivit informaţiilor oferite de Autoritatea Electorală Permanentă, numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 2 decembrie 2020 este de 18.191.396.

Pentru a vota pentru alegerile parlamentare, alegătorii trebuie să aibă acte de identitate valabile în ziua votării. Totuşi, Biroul Electoral Central a precizat că pe 6 decembrie îşi vor putea exercita dreptul constituţional şi cei al căror act de identitate expiră în perioada 1 martie 2020 - 6 decembrie 2020, în contextul epidemiei de COVID-19.

Alegeri parlamentare 2020. Reguli stricte pentru a evita răspândirea coronavirusului

La fel ca în cazul alegerilor locale, în secţiile de votare vor fi respectate reguli antiepidemice pentru siguranţa populaţiei. Astfel, în toate unităţile în care se desfăşoară procesul de votare pentru alegerile parlamentare vor exista recipiente cu dezinfectant pentru mâini, iar purtarea măştii de protecţie va fi obligatorie.

Potrivit unei decizii adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la intrarea în secţia de vot va fi verificată temperatura corporală a fiecărei persoane. Înăuntru, se va menţine o distanţă adecvată, iar timpul petrecut în secţia de vorate trebuie să fie cât mai mic.

Cu excepţia situaţiilor speciale, fiecare alegător va fi „instruit să poziţioneze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic, pentru preluarea datelor de identificare în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV).” Dacă operatorul de calculator va fi nevoit să realizeze procedura în locul alegătorului, acesta se va dezinfecta imediat sau va schimba mănuşile.

Deşi purtarea măştii este obligatorie, pentru identificarea votantului se va face o excepţie pentru câteva momente. Astfel, fiecare alegător va îndepărta masca pentru a-şi confirma identitatea, „la o distanţă de minimum 1,5 m faţă de operatorul de calculator şi membrii biroului electoral al secţiei de votare, iar după identificare, alegătorul îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura”.

Instrumentele de scris şi ştampilele utilizate în timpul procesului de votare vor fi poziţionate la îndemâna alegătorilor, pentru a evita contactul direct cu membrii biroului electoral al secţiei de votare.

După ce a votat, alegătorul îşi va aplica singur, cu ajutorul membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea „Votat” pe actul de identitate sau documentul utilizat pentru a-şi exercita dreptul constituţional.

În localitățile aflate în carantină în ziua votului nu vor fi restricţii privind deplasarea la urne.

Pe 6 decembrie, cei infectaţi cu COVID-19 sau cei aflaţi în izolare, vor putea vota cu ajutorul urnei mobile, scrie Mediafax. 

 

Citește mai multe din Alegeri parlamentare 2020
» Citește mai multe din Alegeri parlamentare 2020
TOP articole