Antena 3 CNN Alegeri parlamentare 2020 Alegeri parlamentare 2020. Regulile pe care trebuie să le respectăm la votare, în pandemia COVID

Alegeri parlamentare 2020. Regulile pe care trebuie să le respectăm la votare, în pandemia COVID

Milena Niță
2 minute de citit Publicat la 12:15 03 Dec 2020 Modificat la 12:15 03 Dec 2020

Pandemia de COVID-19 schimbă modul clasic în care eram obisnuiţi să ne exprimăm opţiunea electorală, la fel cum s-a întâmplat la alegerile din 27 septembrie. 

Mai avem doar trei zile până când vom intra în secţia de votare, aşa că trebuie să ştim ce proceduri trebuie să urmăm şi ce reguli să respectăm.

Scrutinul de duminică se va desfăşura în condiţii speciale, ca urmare a epidemiei de COVID-19, aşa că autorităţile au impus o serie de măsuri de protecţie a cetăţenilor şi a sănătăţii publice şi evitarea infectării cu virusul SARS-CoV-2 a participanţilor la procesul electoral. 

În primul rând, purtarea măştii de protecţie este obligatorie pentru votanţi şi pentru cei care sunt implicaţi în procesul electoral. Ea trebuie să acopere nasul şi gura pe toată perioada în care persoana se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot. 

Distanţa fizică între participanţii la procesul electoral trebuie să fie de cel puţin un metru, iar secţiile de votare trebuie să fie dezinfectate potrivit reglementărilor în vigoare. 

Ce facem după ce am ajuns în secţia de votare

Evident că şi mâinile trebuie dezinfectate periodic şi după fiecare contact direct cu alte persoane în timpul procesul electoral.

Ajunşi în secţia de votare, alegătorii votează separat, în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea "VOTAT" în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl votează. 

După ce au votat, alegătorii îndoaie buletinele de vot astfel ca pagina albă care poartă ştampila de control să rămână în afară şi le introduc în urnă, având grijă să nu se deschidă. 

Îndoirea greşită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat. 

În cazul în care buletinul de vot se deschide în aşa fel încât secretul votului nu mai este asigurat, acesta se anulează şi se dă alegătorului, numai o singură dată, un nou buletin de vot, făcându-se menţiune despre aceasta în procesul-verbal al operaţiunilor de votare.

Ştampila cu menţiunea "VOTAT" se restituie preşedintelui, care o aplică pe actul de identitate, menţionând şi data scrutinului.

Preşedintele poate lua măsuri ca staţionarea unui alegător în cabina de votare să nu se prelungească nejustificat.

În situaţia în care alegătorul, din motive bine întemeiate, nu poate semna în lista electorală permanentă, preşedintele face o menţiune în lista electorală, confirmată prin semnătura sa şi a unui alt membru al biroului electoral. 

Harta interactivă cu candidaţii, prezenţa la vot şi primele rezultate exit poll - alegeri parlamentare 2020

Ce reguli trebuie să respectăm la votare

Măsuri de protecţie în secţiile de votare

- Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura

- Asigurarea distanţării fizice de minimum un metru între participanţii la procesul electoral

- Dezinfecţia periodică a mâinilor după fiecare contact direct cu alte persoane

- Dezinfecţia sediilor secţiilor de votare, potrivit reglementărilor în vigoare.

Desfăşurarea procesului de votare

- Votăm separat, în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea "VOTAT" în patrulaterul care cuprinde lista de candidaţi sau numele candidatului pe care îl votează

- Introducem buletinele de vot, îndoite, în urnă, având grijă să nu se deschidă

- Dacă buletinul de vot se deschide şi secretul votului nu mai este asigurat, avem dreptul să primim, o singură dată, un nou buletin de vot

- Ştampila cu menţiunea "VOTAT" se restituie preşedintelui, care o aplică pe actul de identitate, menţionând şi data scrutinului

- Preşedintele poate lua măsuri dacă un alegător stă nejustificat de mult în cabina de votare

- Dacă alegătorul, din motive întemeiate, nu poate semna în lista electorală permanentă, preşedintele face o menţiune în lista electorală, confirmată prin semnătura sa şi a unui alt membru al biroului electoral

Sursa: AEP

Citește mai multe din Alegeri parlamentare 2020
» Citește mai multe din Alegeri parlamentare 2020
TOP articole