Antena 3 CNN Alegeri Parlamentare 2016 ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Mișcare neașteptată în politică: Cu cine a fuzionat partidul lui Geoană

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Mișcare neașteptată în politică: Cu cine a fuzionat partidul lui Geoană

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 14:29 23 Noi 2016 Modificat la 14:29 23 Noi 2016

ALEGERI PARLAMENTARE 2016. Preşedintele Partidului România Unită (PRU) Cluj, senatorul Alexandru Cordoş, candidat aflat pe prima poziţie pe lista pentru Senat a filialei judeţene a partidului, a declarat, miercuri, că organizaţia pe care o conduce a semnat protocoalele de fuziune cu două formaţiuni, Partidul Românilor de Pretutindeni (PRP) şi, respectiv, Partidul Social Românesc (PSRO). 

”PRU, atât la nivel naţional, cât şi la nivel local, a realizat câteva fuziuni în ultima perioadă, atât pentru a ne întări capacitatea organizatorică, cât şi pentru a ne uni în ideile de promovare a valorilor naţionale în ţară şi străinătate. La nivelul judeţului Cluj am realizat o fuziune cu PSRO, iar la nivel naţional, PRU a fuzionat prin absorbţie cu PRP'”, a menţionat Cordoş. 

Preşedintele PRU Cluj, Alexandru Cordoş, a semnat, miercuri, protocoalele de fuziune, cu preşedintele PRP Cluj, Florin Ţîra, şi cu preşedintele PSRO Cluj, Mircia Giurgiu, care figurează deja pe primul loc pe lista PRU Cluj pentru Camera Deputaţilor.

PSRO este condus de fostul ministru de Externe Mircea Geoană.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Alegeri Parlamentare 2016
» Citește mai multe din Alegeri Parlamentare 2016
TOP articole