În acest moment, Maia Sandu se află într-o poziţie politică incomodă, care o obligă la un discurs mai puţin confortabil pentru ea, în care trebuie să ceară direct sprijinul unui electorat cu care, în mod tradiţional, nu a avut dialog, scrie Dan Andronic, într-un editorial pe EVZ.ro.
Este evident că situaţia în care se află Maia Sandu se datorează "oamenilor buni" din PAS şi convine foarte mult rivalilor politici care sperau ca rezultatul proastei guvernări să se întoarcă împotriva preşedintelui. După primul tur, speranţa adversarilor politici ai Maiei Sandu era aproape să devină realitate. Echipa europeană versus echipa rusească, sau cum se vede dinspre un analist român.
Alegeri Moldova. Cum s-a ajuns aici?
Tehnic, Maia Sandu şi-a respectat promisiunile din primul mandat şi a avut rezultate remarcabile în plan extern. Înainte de 2020, parcursul proeuropean al Moldovei nici măcar nu reprezenta o posibilitate, darămite un obiectiv constituţional. Mai mult, în ultimii patru ani, Republica Moldova s-a bucurat de cele mai mari infuzii de capital, fără de care statul ar fi eşuat, având în vedere haosul intern lăsat de guvernările PSRM şi PDM.
Nu putem spune acelaşi lucru despre PAS care, deşi a promis multe, a livrat mult prea puţin din promisiunile electorale, aruncând în permanenţă vina pe situaţia dificilă pe care au găsit-o la începutul guvernării.
Şi uite aşa, oamenii au continuat să o ducă greu, iar după trei ani Moldova este o încă ţară a drumurilor neasfaltate, cu o industrie învechită, agricultură rudimentară, pensii la limita subzistenţei şi o populaţie săracă şi fără perspective.
Este situaţia critică doar pentru Maia Sandu sau pentru toată ţara
Chiar dacă populaţia şi-a dorit ca prin votul său să sancţioneze PAS, singura care a decontat politic pentru guvernarea proastă a fost preşedintele Maia Sandu, fiind pus în pericol tot procesul de integrare europeană şi beneficiile care ar putea decurge ulterior.
Ne place sau nu, Maia Sandu, timp de 4 ani, a reprezentat interesele moldovenilor la nivel european, a legat relaţii strânse cu vecinii şi a creat, prin diplomaţie, contextul prielnic pentru ca Moldova să se dezvolte în plan intern pe măsura aşteptărilor electoratului: cu infrastructură dezvoltată, piaţă de muncă competitivă care să-i facă pe tineri să revină acasă, agricultură la standarde europene.
În ciuda lipsei de performanţă a PAS (cauzată şi de provocările fără precedent precum pandemia, războiul la graniţă, criza energetică etc.), Maia Sandu este singura care poate continua drumul onest al Moldovei către Europa.
De ce nu este Stoianoglo o alternativă
Din cauza diferenţelor enorme de prestanţă, diplomaţie şi conexiuni la nivel european cu actualul preşedinte, dar mai ales din cauza instabilităţii politice în care Moldova ar putea să intre în următorii 4 ani, cu un preşedinte prorus într-o ţară cu populaţie majoritar proeuropeană.
Există un motiv puternic pentru cei care încă mai vor să pedepsească PAS pentru răul din ultimii ani, să nu cadă în capcana alternativei Stoianoglo. Indiferent de cât de deschis pare la opţiunea europeană. În realitate, Stoianoglo rămâne "calul troian" al Moscovei sub care viitorul Moldovei va fi din nou dictat de Rusia potrivit propriilor interese şi care ar putea avea soarta Georgiei sau, chiar mai rău, a Ucrainei.
La finalul zilei, singura opţiune a cetăţeanului moldovean rămâne totuşi Maia Sandu