Antena 3 CNN Actualitate ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2019. Mircea Geoană, despre votul din Diaspora: „Nu contează atât de mult în cifre absolute, ci mesajul pe care îl transmit acasă”

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2019. Mircea Geoană, despre votul din Diaspora: „Nu contează atât de mult în cifre absolute, ci mesajul pe care îl transmit acasă”

1 minut de citit Publicat la 17:52 26 Mai 2019 Modificat la 17:52 26 Mai 2019

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2019. Mircea Geoană, fost ministru de Externe, e de părere că mai important decât votul propriu-zis al românilor din Diaspora este mesajul pe care îl transmit către familia de acasă. 

„Conștiința politică a Diasporei nu contează atât de mult în cifre absolute, chiar dacă 5% reprezintă mult, ci mesajul pe care îl transmit acasă. Avem cu toții rude, și la țară, și în locuri mai bogate sau mai puțin bogate. Acest tip de mesaj pe care românii din străinătate îl propagă către familiile de acasă, din punctul meu de vedere, e mai important electoral decât votul propriu-zis. Începe să fie o dinamică electorală mult mai complicată”, a spus Geoană la Antena 3. 

Mircea Geoană a mai spus că are certitudinea că referendumul va fi validat. 

„Dacă ar fi să fac un comentariu cu cifrele de acum, cred că certitudinea politică din acest moment e că referendumul va fi validat. Pentru că la aceste cifre și în condițiile în care diferența de participare arată că și o parte dintre votanții PSD s-au prezentat la referendum.. din punct de vedere aproape statistic, putem spune că referendumul va fi validat. La tipul de poziționare publică a partidelor față de acest subiect, e probabil greu de crezut că nu va fi o majoritate suficient de mare pentru ca referendumul să fie validat”, a adăugat Mircea Geoană. 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole