Antena 3 CNN International News Un pic de alcool îi ajută pe cardiaci să evite infarctul sau decesul timpuriu, arată cel mai vast studiu de specialitate realizat vreodată

Un pic de alcool îi ajută pe cardiaci să evite infarctul sau decesul timpuriu, arată cel mai vast studiu de specialitate realizat vreodată

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 16:03 27 Iul 2021 Modificat la 16:03 27 Iul 2021

Un studiu desfășurat pe parcursul a 20 de ani și citat de CNN relevă beneficiile consumului unei mici cantități de alcool în rândurile acestor pacienți.

Concluziile studiului nu se aplică populației generale, ci persoanelor care au un istoric de afecțiuni cardiovasculare, avertizează Emmanuela Gakidou, cercetător în cadrul Institute for Health Metrics and Evaluation de la Univeristatea din Washington.

"Ce au descoperit (cercetătorii) este că dacă pacientul continuă să consume alcool după un incident cardiac, asta nu este un lucru rău, cu condiția ca acest consum să rămână scăzut", a indicat ea.

Cât de mic trebuie să rămână consumul de alcool?

Studiul a arătat că ingerarea a până la 105 grame de alcool pe săptămână - ceea ce reprezintă echivalentul a ceva mai mult de o sticlă de vin sau șase beri de tărie medie - pare să protejeze bolnavii cardiaci de un nou incident sau chiar de decesul timpuriu, prin comparație cu pacienții care nu consumă deloc alcool.

CNN notează că această cantitate se situează mult sub limita superioară pentru consumul săptămânal de alcool la bărbați și femei, recomandată de Organizația Mondială a Sănătății, care este 166 de grame de alcool pe săptămână.

De asemenea, 105 grame de alcool pe săptămână reprezintă ceva mai mult de jumătate din limita de consum recomandată la bărbați în Statele Unite, 196 de grame săptămânal.

Concluziile studiului nu se aplică bolnavilor predispuși la cancer

Potrivit studiului apărut luni în publicația de specialitate BMC Medicine, beneficiile consumului scăzut de alcool nu sunt aceleași pentru toți bolnavii cardiaci.

Persoanele cardiace care prezintă și risc de cancer, tuberculoză sau ciroză nu se încadrează în profilul "beneficiarilor", precizează sursa citată.

"Dacă principalul risc la adresa sănătății dumneavoastră este cancerul, probabil că este cel mai sigur să nu consumați deloc alcool", subliniază Emmanuela Gakidou.

Cel mai amplu studiu legat de alcool și bolile cardiovasculare realizat până în prezent

Datele utilizate în studiul pe care cercetătorii îl consideră cel mai mare în domeniu realizat până în prezent au fost colectate de peste 14.000 de persoane care au suferit un infarct, un accident vascular cerebral sau o criză de angină.

Aceștia au fost monitorizați pe parcursul a 20 de ani.

Rezultatele a 12 studii suplimentare au fost adăugate acestui efort academic, astfel că eșantionul de subiecți monitorizați s-a extins la 48 de mii de persoane.

Rezultatele au arătat că riscul cel mai scăzut de recidivă a incidentelor cardiace a fost constatat la persoane care au consumat între 6 și 8 grame de alcool pe zi (47 - 56 grame / săptămână).

Riscul de recidivă a incidentului cardiac scade cel mai mult la 6 grame de alcool pe zi

În cazul celor care au asimilat 8 grame de alcool/zi, riscul unui nou incident cardiovascular s-a redus cu 27%, prin comparație cu pacienții care nu au consumat deloc alcool.

La un consum de 6 grame de alcool / zi, beneficiile aproape s-au dublat, riscul de incident cardiac fiind mai scăzut cu 50% față de cazul abstinenței complete.

Asta ar însemna cam o jumătate de pahar de bere pe zi în SUA și cele mai multe state europene și o treime de pint de bere mai tare pe zi în Marea Britanie, menționează sursa citată.

Etichete: alcool boli cardiace
Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole