Antena 3 CNN Actualitate Locale El este Alberto, salvamontistul care a lovit mortal un bărbat şi a fugit după accidentul din Lăpuşel. S-a întors de două ori la locul faptei, dar spune că nu a văzut victima

El este Alberto, salvamontistul care a lovit mortal un bărbat şi a fugit după accidentul din Lăpuşel. S-a întors de două ori la locul faptei, dar spune că nu a văzut victima

Vasile Dale
1 minut de citit Publicat la 09:38 15 Mai 2023 Modificat la 10:29 15 Mai 2023

Tragedia s-a produs în noaptea de duminică spre luni pe DN 1C, pe raza localităţii Lăpuşel.

Un tânăr italian era la volanul unui autoturism, iar la un moment dat a surprins şi accidentat mortal un localnic în vârstă de 47 de ani. 

Numai că, în loc să oprească şi să-i dea primul ajutor, italianul de 45 de ani a părăsit locul accidentului. 

Conform surselor noastre, Alberto s-ar fi întors la locul faptei de două ori, însă ar fi declarat anchetatorilor că nu a văzut victima. 

Surse: Alberto s-ar fi întors la locul faptei de două ori, însă spune că nu ar fi văzut victima

Echipajele de poliţiei sosite la faţa locului au demarat cercetările şi au reuşit să dea de urma italianului după câteva ore. 

Alberto este fost salvamontist, fost paramedic SMURD, fost scafandru profesionist în Maramureş, iar în prezent ar fi salvamontist în zona Sinaia.

Poliţia l-a dat inclusiv la consemn la frontieră, iar şeful Poliţiei Rutiere Maramureş a încercat de nenumărate ori să-l contacteze telefonic pentru a se preda. 

În cele din urmă Albero a făcut acest lucru, iar apoi a mers la audieri în faţa procurorilor şi poliţiştilor maramureşeni. 

El este anchetat pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. 

Alberto a fost reţinut pentru 24 de ore şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului.

Salvamontistul italian a fost reţinut pentru 24 de ore

"La data de 14 mai a.c., în jurul orei 23:50, polițiștii Serviciului Rutier Maramureș au intervenit la un accident rutier produs pe D.N. 1C,  în localitatea Lăpușel. 

Deplasați la fața locului, din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 47 de ani, din Lăpușel, care se deplasa în calitate de pieton, a fost accidentat mortal de către un autoturism, care se deplasa înspre municipiul Baia Mare. 

După producerea impactului, conducătorul autoturismului a părăsit locul producerii evenimentului rutier, fără încuviințarea polițiștilor. 

Circulația s-a desfășurat alternativ pe un singur sens timp de două ore.

În urma activităților desfășurate de polițiștii Serviciului Rutier, a fost identificat conducătorul auto, ca fiind un cetățean italian, de 45 de ani. 

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.  

Acestuia i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de acesta, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului", se arată în comunicatul Poliţiei.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole