Mirosul a devenit de nesuportat, iar șobolanii și gândacii au invadat străzile orașului.
„E infecție curată!”, este de părere un localnic.
„Nu ne dorim ca orașul nostru să devină un focar mare de infecție și să fie pusă în periculos sănătatea cetățenilor. La acest moment nu luăm în calcul starea de alertă, dar este și asta o variantă prevăzută în legislație. O să folosim toate pârghiile legale.”, a declarat directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, pentru Antena3.
Deși situația pare scăpată de sub control, de la primărie vin asigurări că orașul va rezolva problema gunoiului și a șobolanilor.
”În cursul zilei de mâine toate aceste probleme vor fi rezolvate. Înțelegem nemulțumirea cetățenilor, însă în momentul de față primăria se vede în situația de a fi între doi operatori economici.”, spune viceprimarul, Emil Popescu.
Până la sfârșitul anului serviciul de salubrizare va fi preluat de o companie din Oradea, pe 8 septembrie.
Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, a transmis un avertisment autorităților responsabile de colectarea gunoiului, printr-un comunicat de presă.
„Direcţia de Sănătate Publică Alba face un apel către toţi cei implicaţi în procesul de colectare şi depozitare a deşeurilor de la nivelul Municipiului Alba Iulia să găsească, de urgenţă, soluţiile pentru deblocarea întregului proces, astfel încât situaţia să nu devină un pericol pentru sănătatea cetăţenilor.
Ca urmare a vizitelor efectuate în teren de către personalul DSP, dar şi ca urmare a sesizărilor venite din partea cetăţenilor, am constatat că în foarte multe zone din Alba Iulia, în special în cartierele cu blocuri, colectarea deşeurilor a fost făcută la un nivel mult sub cel necesar.
Cantităţile foarte mari de gunoaie rămase necolectate, pe lângă disconfortul creat cetăţenilor care locuiesc în ceste zone, atât vizual cât şi în ce priveşte mirosul neplăcut, pot oricând să se transforme în focare de infecţie, cu atât mai mult cu cât suntem într-o perioadă cu temperaturi ridicate.
Mai mult, în calitate de părinte înţeleg foarte bine situaţia prin care trec mulţi albaiulieni. Nici eu nu mi-aş lăsa fetiţele să se joace, în faţa blocului, pe lângă mormane de gunoaie. Nu vom asista pasivi la transformarea oraşului într-un focar de infecţie, chiar dacă Direcţia de Sănătate Publică Alba nu deţine pârghiile şi instrumentele legale pentru a-i putea sancţiona pe toţi actorii implicaţi în procesul de colectare a deşeurilor.
Lansăm acest apel tocmai pentru a evita situaţia în care vom fi obligaţi să solicităm declararea stării de alertă din cauze medicale, la nivelul Municipiului Alba Iulia. Sperăm că o astfel de decizie poate fi evitată, însă modul de evoluţie al colectării deşeurilor din ultima perioadă ne obligă să ne pregătim pentru orice scenariu.
Astfel, am luat deja legătura cu toate instituţiile cu competenţe în domeniu, la nivelul oraşului şi judeţului, şi am transmis îngrijorările noastre în legătură cu situaţia colectării deşeurilor, precum şi posibilitatea ca, în cazul în care situaţia persistă, declararea stării de alertă să devină inevitabilă.
Lansăm încă o dată un apel către toţi factorii de decizie implicaţi în procesul colectării şi depozitării deşeurilor să ia de urgenţă măsuri şi să remedieze situaţia inacceptabilă în care i-au pus pe zeci de mii de albaiulieni”.