Oamenii de acolo sunt terorizați în fiecare noapte de atacurile ruşilor, suflul exploziilor lăsându-i de multe ori fără geamuri la case.
De asemenea, un glonţ a pătruns acoperişul unei locuinţe. Fragmentele de dronă găsite trebuie să fie analizate la Ministerul Apărării, care trebuie să-i informeze apoi pe președinte și pe aliați.
Alarmele sună neîncetat în localitatea Plauru, zona în care au fost descoperite presupusele bucăţi de drone ruseşti.
De altfel, Armata Română a detaşat mai mulţi militari care au căutat resturi ale aparatelor de zbor. Exploziile au loc în fiecare zi. Inclusiv seara trecută, localnicii au surprins momentul în care o dronă a atacat silozurile de pe celălalt mal al Dunării.
Suflul exploziilor este atât de puternic încât localnicii s-au trezit cu geamurile sparte şi nu este prima oară când li se întâmplă asta. Oamenii spun că intensitatea atacurilor este din ce în ce mai mare.
"Atacul a fost groaznic, unde de şoc este foarte puternică. În momentul în care o dronă a lovit un rezervor de combustibil au sărit geamurile de pe scara scării, peste tot numai cioburi", a declarat un localnic.
Ministerul Apărării Naţionale continuă investigațiile pentru a stabili dacă fragmentele găsite aparţin sau nu unei drone rusești. Între timp, mai mulţi locuitori ai comunei Ceatalchioi i-au în calcul să părăsească locuințele de teama că un astfel de aparat ar putea să cadă pe casa lor.