Bin Laden a fost ucis în data de 2 mai 2011 la Abbottabad, în Pakistan, de membri ai Navy Seals în cadrul operațiunii "Geronimo", aprobată de președintele de atunci al SUA, Barack Obama.
Amin ul-Haq i-a supraviețuit lui bin Laden.
Ul-haq a fost șeful securității liderului Al Qaeda în vremea când organizația jihadistă se relocase în Afganistan. Se crede că ul-Haq era responsabil și de achizițiile de armament ale grupării.
După atacurile din 11 septembrie 2001, SUA l-au desemnat drept terorist cu relevanță globală (specially Designated Global Terrorist) iar Amin ul-Haq a fugit peste graniță în Pakistan, unde, se pare, a fost arestat și încarcerat timp de trei ani.
Dacă se confirmă, revenirea sa în Afganistan va întări temerile că, în pofida asigurărilor date de talibani, această țară are potențialul de a redeveni sălaș al terorismului internațional.
Un recent raport al Națiunilor Unite menționa legăturile puternice, de natură etnică și consolidate prin căsătorii, între talibani și membrii Al Qaeda.
În condițiile în care talibanii stăpânesc majoritatea teritoriilor afgane și în contextul retragerii militare americane, agențiile anti-teroriste ale țărilor occidentale nu mai au acces la informatorii utilizați în trecut pentru a depista prezența bazelor Al Qaeda și a altor grupări militante din provinciile îndepărtate ale țării, notează BBC.
Omul care l-a ucis pe Osama bin Laden: "Joe Biden are mâinile pătate de sângele militarilor uciși"
Robert O'Neill, militarul american care l-a ucis pe Osama bin Laden în 2011, a criticat extrem de dur actuala administrație americană, pe care o consideră responsabilă de moartea a 13 militari americani în atentatul de joi de la Kabul.
Într-o declarație pentru postul francez BMFTV, O'Neill a spus că moartea celor 13 militari a fost "previzibilă, evitabilă şi nejustificată".
Fostul trăgător de elită nu crede că ampla retragere a coaliției militare din Afganistan a fost o decizie proastă. Mai mult, el spune că acest proces ar fi trebuit să aibă loc încă din anul 2005.
O'Neill nu este însă de acord cu felul în care a fost implementat acest proces și susține că SUA ar fi trebuit să păstreze la fața locului o prezență militară.
"Ar fi trebuit să lăsăm o prezență acolo (...). Ar fi trebuit să negociem cu talibanii şi ar fi trebuit să existe niște reguli. Sunt șocat că nimeni nu a demisionat sau nu a fost dat afară. Este o insultă la adresa tuturor militarilor care au luptat acolo şi la adresa coaliției" a acuzat el.
Veteranul mai spune că plecarea precipitată a SUA este consecința "promisiunilor de campanie ale lui Joe Biden, care nu a luat niciodată decizii bune în domeniul politicii externe şi care ste prost consiliat".
"El are mâinile pătate de sânge. Speră că toată lumea va uita. Cele 13 familii nu vor uita", a estimat Robert O'Neall.