Antena 3 CNN Ziua Națională Compania Aktor, cel mai mare constructor grec de drumuri din România. Tronsonul autostrăzii A0 este aproape de finalizare

Compania Aktor, cel mai mare constructor grec de drumuri din România. Tronsonul autostrăzii A0 este aproape de finalizare

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 20:46 25 Mar 2024 Modificat la 20:46 25 Mar 2024

Firma grecească se pregătește să dea în folosință în următoarele luni lotul trei din Autostrada A0, acolo unde o echipă de peste 300 de muncitori, atât greci cât și români, lucrează cot la cot.

Deja au fost montate grinzile metalice peste deschiderile 1 și 3, pod A1 și grinzile centrale pentru podul Sabar.

Însă aduc tehnologie și soluții din Grecia și în ceea ce privește infrastructura feroviară, în special tunelurile care străbat munții.

”Muncim în fiecare zi, inclusiv sâmbăta, dacă trebuie, inclusiv noaptea. Practic lucrăm în ritm susținut ca să putem termina”, spune un angajat.

Aktor lucrează și la cel mai mare proiect feroviar din România. Este vorba despre lotul dintre Brașov-Sighișoara.

Cu o istorie de peste 70 de ani, Aktor este prezentă în România de mai bine de 10 ani.

Compania grecească are un portofoliu de activități diversificate, fiind axată pe construcții, concesionări, mediu, energia regenerabilă și dezvoltare imobiliară și are proiecte importante în peste 20 de țări europene.

Citește mai multe din Ziua Națională
» Citește mai multe din Ziua Națională
TOP articole