Antena 3 CNN International News Site-urile marilor companii au "căzut" după o pană masivă de internet

Site-urile marilor companii au "căzut" după o pană masivă de internet

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 11:48 23 Iul 2021 Modificat la 11:54 23 Iul 2021

Cei care au încercat să acceseze site-urile afectate au primit mesaje de eroare DNS.

DNS, Domain Name Service, este acronimul pentru serviciul care transformă o adresă literală a unei resurse internet, cum ar fi www.antena3.ro, în adresa numerică a serverului care o găzduiește.

Problema a fost localizată la Akamai, unul dintre furnizorii esențiali de servicii de infrastructură internet.

Akamai a confirmat în cursul zilei de joi că "o actualizare a configurației software a declanșat o eroare în sistemul DNS" și că întreruperea nu este consecința unui atac cibernetic.

Compania a precizat că a rezolvat problema la aproximativ o oră după ce funcționarea site-urilor a fost afectată.

Restabilirea accesului la platformele marilor companii a fost confirmată în Europa și în SUA, în timp ce în Asia au continuat să fie raportate probleme.

Potrivit site-ului DownDetector, care monitorizează întreruperea serviciilor internet la scară globală, joi au fost afectate, între altele:

  • site-urile unor bănci precum Barclays, Lloyds, TSB și Halifax
  • platformele de gaming precum Steam, Call of Duty și EA
  • serviciile de streaming ale unor posturi TV

Aceasta este a treia perturbare majoră a serviciilor de internet la nivel global în ultimele două luni și cea de-a doua care implică Akamai.

În incidentul anterior, compania a precizat că întreruperea accesului la site-urile mai multor companii - dintre care unele aparținând guvernelor sau marilor publicații internaționale - a fost provocată de o eroare a serviciului care ajută la contracararea atacurilor de tip D-O-S (denial of service).

Etichete: Akamai internet
Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole