Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Cine va beneficia de ajutorul de 700 lei pentru energie şi când vor fi viraţi banii

Cine va beneficia de ajutorul de 700 lei pentru energie şi când vor fi viraţi banii

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 19:17 16 Noi 2022 Modificat la 19:25 16 Noi 2022

"S-a discutat despre viitorul program privind ajutoarele pentru energie. Pot confirma faptul că pe zona de ajutoare la alimente va exista o ordonanță de urgență care va prelungi programul celor 50 de euro alocați bilunar și pentru anul 2023. La fel, suma alocată pentru luna ianuarie va fi alocată în luna decembrie. Guvernul va face acest efort pentru ca beneficiarii să aibă aceste sume înainte de sărbători.

La fel, se va aproba un program din fondul de coeziune la dispoziția României care vizează ajutoare pe zona energiei în cuantum de 700 de lei pentru sezonul rece, care cuprinde cele cinci luni în care consumul este mai ridicat - noiembrie-martie", a declarat Ionuț Stroe, după ședința BPN al PNL.

El precizează că pentru anul în curs suma va fi alocată și acordată beneficiarilor spre finalul lunii ianuarie - începutul lunii februarie, iar pentru 2023 cei 700 de lei vor fi alocați și virați în luna septembrie.

PNL anunță un nou ajutor financiar pentru energie

"Pentru cei 700 de lei propunerea este ca vârsta să scadă la 60 de ani, iar veniturile să cuprindă toți cei care au până în 2.000 de lei.

Această măsură vizează aproximativ 4 milioane de beneficiari, iar cea cu 50 de euro pe undeva la 2,4 milioane", încheie purtătorul de cuvânt al liberalilor.

Românii care ar putea lua în ianuarie de la stat cel puţin 750 de lei

"Pachetul de criză" pregătit de Guvern este compus din procentul de majorare a pensiilor, banii primiţi pentru alimente de românii cu venituri mici, dar şi un sprijin financiar separat reprezentând diferenţa de până la 4.000 de lei.

"Pachetul de criză" este o propunere a Partidului Social Democrat, însă doar pentru luna ianuarie 2023.

Pentru luna februarie 2023, românii vor primi, cel mai probabil, doar pensia majorată, iar procentul vehiculat cel mai des pentru majorare este de 10%.

Etichete: ajutor energie bani
Citește mai multe din Decisiv
» Citește mai multe din Decisiv
TOP articole