Antena 3 CNN Economic Ajutor de până la 1.900 de euro pentru români! Condițiile care trebuie îndeplinite

Ajutor de până la 1.900 de euro pentru români! Condițiile care trebuie îndeplinite

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 06:00 30 Mai 2023 Modificat la 15:22 30 Mai 2023

Acestea pot beneficia, indirect, de o finanțare nerambursabilă de la stat, în valoare maximă de 1.900 de euro, bani ce pot fi folosiți pentru branșarea sau racordarea la rețelele publice, locale sau regionale, de apă și canalizare.

Tot ce trebuie să facă doritorii, pentru a putea beneficia de ajutorul de la stat, este să se adreseze operatorilor de apă și canalizare care mai au timp până la sfârșitul lunii următoare pentru a depune cereri de finanțare în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri, urmând ca apoi, cu banii primiți în cadrul programului Prima Conectare, să facă branșarea solicitanților la rețelele de apă și canalizare.

Astfel, cei cu venituri mici, vor putea acoperi până la 1.900 de euro, fără TVA, din cheltuielile de branșare sau racordare la sistemul public de alimentare cu apă și/sau de canalizare, scrie avocatnet.ro.

După ce consultă ghidul de finanțare care se regăsește în Ordinul Ministrului Mediului nr. 2.605/2022, și se asigură că îndeplinesc condițiile stabilite, persoanele fizice trebuie să se adreseze operatorilor locali sau regionali de apă și canalizare, pentru a beneficia de măsura de sprijin. Cu alte cuvinte, banii nu vor ajunge direct la persoanele cu venituri mici, ci, din suma amintită, vor fi plătiți operatorii locali pentru branșarea unei gospodării.

Condițiile pe care beneficiarii finali, respectiv cei care vor folosi sistemele de apă și canalizare (persoanele fizice), pentru a primi banii pentru conectare sunt: 

  • să fie o persoană singură cu venituri reduse/ face parte dintr-o familie cu venituri reduse (media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie);

  • are domiciliul într-o gospodărie neracordată/ nebranșată la sistemul public de alimentare cu apă și/ sau canalizare și se află pe rata teritorială a unității administrativ teritoriale care a delegat operatorului de utilități gestiunea serviciului public de alimentare cu apă și/ sau de canalizare, în baza unui contract de delegare a gestiunii;

  • își exprimă acordul cu privire la participarea în cadrul Programului, respectiv acordul cu privire la îndeplinirea tuturor formalităților și realizarea lucrărilor necesare pentru racordarea/ branșarea gospodăriei în care locuiește la sistemul centralizat de canalizare/ alimentare cu apă.

Mai mult decât atât, terenul pe care se vor face lucrările de branșare/ racordare trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  • să fie liber de orice sarcini sau interdicții ce afectează implementarea proiectului, cu excepția cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară;

  • să nu facă obiectul unor litigii având ca obiect dreptul invocat de către solicitant pentru realizarea proiectului, aflate în curs de soluționare la instanțele judecătorești;

  • să nu facă obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun.

Programul Prima Conectare vizează pentru racordare peste 88.400 de gospodării până în al doilea trimestru din 2026.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole