Antena 3 CNN Externe Ajutoarele sociale din Germania, fraudate de refugiații cu multiple identități. Cât primește pe lună un solicitant de azil

Ajutoarele sociale din Germania, fraudate de refugiații cu multiple identități. Cât primește pe lună un solicitant de azil

S.T.
1 minut de citit Publicat la 12:17 02 Ian 2017 Modificat la 12:17 02 Ian 2017

O comisie de anchetă verifică suspiciuni privind peste 300 de cazuri în care solicitanţi de azil din oraşul german Braunschweig au reuşit să fraudeze sistemul de acordare a ajutoarelor sociale, transmite DPA.

Cazurile suspecte au în prim-plan în special refugiaţi din Sudan care au sosit în Germania odată cu valul de migraţie din vara anului 2015, a declarat duminică pentru DPA preşedintele comisiei de anchetă, Joern Memenga. El a estimat că au fost fraudate milioane de euro din fondurile pentru ajutoare sociale.

Refugiaţii s-au înregistrat la diverse centre, sub diverse identităţi, pentru a primi de mai multe ori ajutoare sociale. Memenga a spus că mulţi dintre ei au folosit trei până la patru nume diferite. Cât despre metodele a care au apelat pentru a nu fi recunoscuţi, oficialul german a spus că „îşi lăsau barba să crească, îşi puneau ochelari sau îşi tundeau părul”.

Suprasolicitaţi de cazurile pe care le aveau de gestionat, funcţionarii nu şi-au dat seama de înşelătorie, mai ales că în perioada de vârf a valului de migraţie înregistrau până la 2.000 de refugiaţi pe zi, a mai spus sursa citată.

În acest fel, fiecare dintre suspecţi a putut păcăli statul. Preşedintele comisiei de anchetă a relatat despre cazul unui solicitant de azil care a folosit nu mai puţin de 12 identităţi şi care a beneficiat ilegal de 45.000 de euro.

Potrivit Deutsche Welle, fiecare solicitant de azil care nu se află direct în grija statului primește lunar 135 de euro „bani de buzunar” plus alți 216 euro bani diverse cheltuieli de întreținere.

Procurorul din Braunschweig a declarat că este puţin probabil ca vreunul dintre cazuri să ajungă în instanţă, pentru că, la momentul când sunt deconspiraţi, autorii fraudelor au părăsit deja oraşul.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole