Reprezentanţii Ministerului Energiei şi ai Asociaţiei Energia Inteligentă au pregătit în Valea Doftanei primele pachete de lemne care vor fi dăruite familiilor nevoiaşe care se încălzesc cu lemne de foc.
"Am început din timp demersurile de strângere a lemnelor ca să le putem oferi familiilor care au nevoie de de acest ajutor iarna aceasta. Aţi fi surprinşi că inclusiv în Bucureşti există case care nu au gaze şi sunt oameni care iarna poate stau în frig pentru că lemnele de foc au devenit foarte scumpe.
Alături de Asociaţia Energia Inteligentă şi cu sprijinul Crucea Roşie am găsit această soluţie cu sprijinul voluntarilor din minister, dar nu numai, care să ne ajute să strângem lemne de foc, de la arbori marcaţi, care oricum trebuiau tăiaţi pentru însănătoşirea pădurii. Important este să aducem în această iarnă căldură în casele şi sufletele tuturor românilor care chiar au nevoie", a declarat ministrul Sebastian Burduja.
Citeşte şi: Se dau 750 de lei de la stat pentru românii care locuiesc la bloc: "În premieră dăm și un sprijin românilor!"
Campania de strângere a lemnelor se desfăşoară în satul Teşila, din comuna Valea Doftanei, fiind folosiţi doar arbori marcaţi, degradaţi, care trebuie tăiaţi, scrie Agerpres.
Proiectul "Case cu Căldură" se desfăşoară în cadrul Parteneriatului pentru Combaterea Sărăciei Energetice dintre Ministerul Energiei şi Asociaţia Energia Inteligentă.