Ajutoarele sociale vor crește după 12 ani în care nivelul lor a fost înghețat. Parlamentul a aprobat majorarea indicatorului social de referință, cel în funcție de care se calculează aceste ajutoare sociale, cu 140%, scrie adevarul.ro.
Astfel că de la 500 de lei, cât este acum, acest ajutor va fi majorat la 1200 de lei, dar creșterea va fi aplicată etapizat după cum urmează: de la 1 ianuarie 2021 indicatorul de referință socială va fi de 780 de lei, iar din ianuarie în 2022 va fi majorat la 990 de lei.
Ultima creștere va fi în 2023, atunci când nivelul va atinge 1200 de lei.
Ajutoarele sociale se vor tripla în următorii trei ani
Din 2024, valoarea indicatorului social de referință va fi modificată anual prin legea bugetului de stat în funcție de indicele de creștere a prețurilor de consum.
Ajutoarele sociale se vor tripla în următorii trei ani!
Valoarea acestui indice nu a mai fost modificată de peste 10 ani, din anul 2008, în ciuda creşterii preţurilor.
Indicatorul Social de Referinţă (ISR) reprezintă valoarea în funcţie de care sunt calculate numeroase prestaţii sociale, precum venitul minim garantat, indemnizaţia de şomaj, ajutorul pentru încălzire, ajutorul pentru persoanele cu handicap.